Ce spune fondatorul Huawei despre acuzațiile de spionaj care i se aduc

de: Florin Cașotă
15 01. 2019
Bloomberg

Fondatorul Huawei vorbește pentru prima dată despre cea mai mare criză cu care se confruntă compania de telecom în cele trei decenii de existență.

Ren Zhengfei rupe tăcerea și vorbește pentru prima dată cu presa despre criza cu care se confruntă compania, despre acuzațiile de spionaj pentru guvernul chinez și despre Donald Trump. Zhengfei nu a mai vorbit în public din 2015.

Fondatorul Huawei l-a numit pe Donald Trump „un președinte grozav” și că va aștepta să vadă ce se va întâmpla cu cazul fiicei sale, actualul CFO al Huawei, înainte de a interveni. Meng Wanzhou se află în prezent în Canada, ieșită pe cauțiune, și așteaptă să vadă dacă va fi extrădată în SUA.

Ieșirea în față a lui Ren Zhengfei arată gravitatea situației cu care se confruntă compania. Autoritățile din Washington o acuză pe fiica fondatorului că a făcut afaceri în Iran, încălcând astfel sancțiunile economice împotriva țării.

SUA a acuzat compania că spionează pentru guvernul chinez, iar de atunci un număr important de țări au exclus Huawei din participarea la construirea rețelelor 5G.

Mai mult, compania l-a concediat pe angajatul companiei din Polonia care a fost arestat pentru spionaj. Compania s-a distanțat de caz și reprezentanții firmei au declarat că faptele angajatului Wang Weijing „de care este acuzat nu au nicio legătură cu compania”.

„Îmi iubesc țara și susțin partidul Comunist. Dar nu voi face nimic care să facă rău lumii. Nu văd o legătură strânsă între apartenența mea politică și afacerile Huawei”. Ren Zhengfei, 74 de ani, încă mai conduce Huawei deși s-a retras din coordonarea activităților zilnice.

El a mai spus că gigantul telecom ar refuza cererile din partea guvernului chinez de a dezvălui informațiii confidențiale despre clienții săi. „Dacă guvernul ne-ar cere asta atunci am refuza foarte clar”.

Ren Zhengfei a susținut că Huawei este doar o „sămânță de susan” în conflictul economic dintre SUA și China. „Trump este un președinte bun și a îndrăznit să taie taxele pentru companii. Dar trebuie să trateze mai bine companiile și țările care sunt dispuse să investească în SUA și guvernul va putea astfel să colecteze și mai multe taxe”.

Ren Zhengfei nu este îngrijorat impactul pe care aceste scandaluri l-ar putea avea asupra business-ului. El este încrezător că veniturile firmei ar ajunge la 125 de miliarde de dolari în 2019, peste cele 100 de miliarde de dolari înregistrate în 2018.